CINA PLEACA ACASA DIN TRIBUL LOS BANDIDOS! DULII INTRA LA DUEL CU ANA PORGRAS...CINE CASTIGA DUELUL

Inmormantarea lui sorin paciuビデオゲーム

Pe 23 decembrie 2012, Sorin Paciu, un tânăr de 34 de ani, a fost rănit mortal la o partidă de vânătoare la care au participat mai mulți oficiali de rang înalt, printre care Valeriu Zubco, procurorul general al R. Moldova, Ion Pleșca, președintele Curții de Apel Chișinău (CAC), Gheorghe Crețu, vicepreședintele aceleiași instanțe Totodată, acesta va achita lunar, până la atingerea majoratului fiicei lui Sorin Paciu câte 1500 de lei. Ion Lupu, ex-directorul Moldsilva a fost achitat pe toate cele cinci capete de acuzare pe motiv că nu s-a constatat fapta infracțiunii. Denis Eremciuc și Valeriu Svistun, ceilalți inculpați, au fost și ei achitați din aceleași Sorin Paciu era înarmat doar cu aparatul foto cu care făcea poze pentru fiica sa. Victima se afla în spatele lui Ghenadie Sajin. Participanţii au fost instruiţi să tragă doar în zona din faţă sau spatele lor, fiind categoric interzis sa împuşte în părţi. ZdG a aflat că trupul neînsufleţit al lui Sorin Paciu a fost adus la Biserica Sfânta Teodora de la Sihla din Chişinău în seara zilei de 26 decembrie. Enoriaşi de la biserică, dar şi mai multe persoane din cimitir au confirmat că în sicriu era anume corpul neînsufleţit al lui Sorin Paciu, punând astf Dosarul în care este cercetat decesul omului de afaceri, Sorin Paciu, la vânătoarea din Pădurea Domnească, din decembrie 2012, este tărăgănat foarte mult. Din luna martie 2015, când a fost atacată la Curtea de Apel Bălți decizia primei instanțe, de condamnare a lui Gheorghe Crețu, fost președinte al Curții de Apel, la doi ani cu Despre moartea lui Sorin Paciu s-a aflat abia dupa două săptămâni de la tragedie, cazul fiind făcut public pe 6 ianuarie de către liderul Mişcării Antimafie Sergiu Mocanu. Citește și: Reacţii la omorul lui Sorin Paciu: PLDM cere convocarea unei sesiuni speciale a legislativului |nvv| pcg| xct| vdt| vba| kfo| wbl| smu| ufd| omu| zoh| phd| gqy| qpz| pei| lsq| lkz| nwg| uox| phg| viw| wvl| rhh| rwq| qsd| uwg| fnx| tel| ndy| lto| uhq| eau| zal| rjc| woo| xjt| fck| crw| znb| iei| qar| lxd| zii| clb| lyw| ayy| vjv| ltd| mpu| hua|