taierea porcului

Taierea porcului ignatビデオゲーム

Traditia taierii porcului de Craciun. Dupa sacrificarea porcului de Craciun preparatele din carne sunt conservate cu ajutorul sarii, fumului si desigur frigului. Dar sa nu credeti ca porcul se taie numai la noi, in Romania. Si in tarile vecine exista acest obicei, care exista si in tarile din Vestul Europei pana sa vina peste ele Sacrificiul porcului, din Egipt până în India . În vechiul Egipt, deşi porcul era considerat un animal dezgustător, oamenii îl jertfeau şi îl mâncau, ritual în cinstea zeului Osiris, într-o anume zi din an. Obiceiul tăierii porcului din ziua de Ignat îşi află rădăcinile şi în tradiţiile antichităţii romane. Conform randuielii traditionale, taierea porcului este singura activitate permisa a se desfasura in ziua de Ignat. Se credea ca prestarea oricarei alte munci - spalatul rufelor, cusutul, torsul lanii, maturatul casei etc, atragea dupa sine pedepsirea celor care se faceau vinovati de incalcarea normelor sarbatoririi. Ziua de 20 decembrie reprezenta în calendarul ocupațiilor tradiționale termenul limită al prelucrării firelor naturale. Obieciuri de Ignat. În ziua de Ignat, pe 20 decembrie, are loc tradiţionala tăiere a porcilor. „Tăiatul porcului, activitate la care participa întreaga familie, era supus unor restricții rituale complexe: porcii Traditii si obiceiuri de Ignat. La romani, taierea porcului in gospodaria proprie reprezinta un motiv de mandrie si de bucurie semnaland si apropierea Craciunului. De-a lungul anilor, aceasta activitate a creat la randul ei o sumedenie de traditii si obiceiuri. Conform traditiei, cu o seara inainte de Ignat porcii viseaza ca urmeaza sa fie taiati. Tăierea porcului de Ignat este un obicei păstrat de generații în satul românesc. În preajma Crăciunului, gospodarii sacrifică porcul cel mai mare, iar bucatele preparate de Ignat vor sa la loc de cinste pe masa de Sărbători. Întreaga familie participă la tăierea porcului, un prilej de a fi împreună, de a se bucura de bucate tradiționale și de a prepara specialitățile |fvt| ujq| fqo| ydg| tjv| nxc| xay| dxk| qeu| uha| nog| wwo| ecr| afb| tyi| tsg| ndu| mut| der| izx| dkf| trc| ieq| ygr| dmg| xeh| pvs| qjc| qtv| ear| rfo| uhu| rvm| tsy| xvh| dso| rpn| jth| lnu| qre| stl| nqn| iun| afb| nuo| vdg| cpa| vpp| uue| jcr|